Update Urgența Climatică 3 iulie
Cum călătorim ecologic. Secetă și val de căldură în România. Inundație la Craiova. Povestea plasticului.
Salutare tuturor!
Cum călătorim ecologic
În articolul publicat duminica trecută am alcătuit o listă de 16 sfaturi despre cum putem călători mai ecologic. Ideal ar fi să facem vacanțele cât mai aproape de casă și să evităm să zburăm, dar lista cuprinde și sfaturi mai ușor de urmat și pe care ar trebui să le știe toată lumea.
Secetă și val de căldură în România
Administrația națională de meteorologie a publicat în iunie situația rezervei de apă în sol pentru culturile agricole. Cum se vede pe hartă, e multă secetă.
Râul Someș la Satu Mare se așteaptă ca până pe 6 iulie să ajungă la un minim istoric, cu un debit de doar 18 mc/s față de 125, cât ar fi normal, dupa ce în județ în mai și iunie au căzut 13 litri de precipitații pe metru pătrat față de 144, cât ar fi trebuit.
Situația este tot mai prezentă și în presă. Exemplele includ secarea lacului Amara, aprovizionarea locuitorilor unor comune din județul Botoșani cu apă adusă de pompieri, și chemarea ploilor cu rugăciuni în județul Galați. Să sperăm că, cel puțin, situația va duce și la conștientizarea urgenței climatice de către tot mai mulți oameni.
Am avut, de asemenea, și un val de căldură, ce a culminat pe 30 iunie, zi în care 22 de stații meteo din Ardeal au avut cea mai caldă zi de iunie de când există ele.
Iar pe 1 iulie deja s-a bătut și un record pentru luna iulie, stația Săcuieni din județul Bihor măsurând 39.8°C.
Temperaturi neobișnuit de mari au fost în mai multe zone de pe glob. În Japonia s-a înregistrat prima temperatură de peste 40°C în luna iunie (40.2 la Isesaki), iar Tokyo a avut, pentru prima oară în istorie, 9 zile la rând cu peste 35°C. Tot pentru prima oară peste 40 de grade în iunie au fost și în Croația (40.4 la Knin), iar Slovenia și-a bătut și ea recordul național pentru luna iunie cu 38°C la Podnanos. Tunisia și-a egalat recordul lunii stabilit anul trecut de 48.7°C. Capitala Iranului, Tehran, situată la 1200 m altitudine, a avut și ea cea mai caldă zi de iunie din totate timpurile, cu 42°C. A picat recordul pentru luna iunie și în Toscana, cu 41.8°C la Florența. Și în Turkmenistan, unde au fost 48.2°C.
Tot în Turkmenistan, Koytendag a avut pe 30 iunie peste 24 de ore în care temperatura nu a coborât sub 35°C (un record național absolut), maxima fiind de 46.8; minima normală în luna iunie e de 22°C. Aceste temperaturi minime foarte mari sunt o problemă pentru plante și animale care, în mod normal, profită de noapte pentru a se răcori.
Inundație la Craiova
Am pus aici un video cu inundația. După cum se vede, suficientă apă încât să ia pe sus mașinile parcate. Așa cum am mai spus, acesta este, cred eu, evenimentul semnătură al încălzirii globale. O atmosferă mai caldă acumulează mai mulți vapori de apă și cresc șansele să descarce mai multă apă brusc într-un singur loc. De fapt, astfel de evenimente sunt prea dese pentru a putea fi urmărite. De exemplu, pe 2 iulie, ziua indundației din Craiova, au mai fost inundații în Brazilia, China, Nigeria, Mexic, și Polonia. Videouri scurte ce merită văzute pentru a înțelege fenomenul.
Povestea plasticului
Joi, 7 iulie, de la 7pm, va avea loc proiecția online a unui documentar despre plastic, urmat de un Q&A. Evenimentul este organizat în colaborare de către 5 magazine zero waste din România pe care le recomand și despre care găsiți mai multe detalii pe pagina evenimentului.
Tot legat de plastic, mă bucur să văd că mai sunt și vești bune. India interzice plasticul de unică folosință. Și postarea aceasta de pe Twitter care ne aduce aminte că activismul funcționează.
În final, vreau să spun bun venit noilor mei cititori. Sunteți primii care v-ați înscris singuri și mi-ați făcut o mare bucurie. Am lăsat mai jos un buton prin care puteți să distribuiți newsletterul de azi așa încât să creștem și mai mult numărul de abonați.
Iar pentru cine mai are 3 minute, recomand urmărirea acestui video despre seceta din Chile. Oameni frumoși cu o limbă frumoasă. Dar o situație extrem de gravă.
O săptămână frumoasă!
Radu
#miscareaclimatica
Felicitări pentru timpul și energia investite în acest proiect! Mult succes în tot ceea ce ti-ai propus!